Prima repriză a meciului de la Vaslui nu a adus decât dueluri încrâncenate la mijlocul terenului.
Dacă fazele de poartă au lipsit, nu același lucru se poate spune și despre dăruirea din teren a celor 22 de jucători.
Elevii lui Hizo au fost mai periculoși, dar "călcâiul" lui Temwanjera (9), sau execuția lui Gheorghiu (29), nu au reușit să modifice tabela de marcaj.
De partea cealaltă, rarele incursiuni medieșene au avut ca repere pe Eric, autor a două șuturi anemice, și Prodan, al cărui șut din mijlocul careului a trecut mult peste poarta lui Kuciak (13).
Debutul reprizei secunde a fost în ton cu prima, dueluri aprige, fate de poartă rare și neconvingătoare. Hizo a făcut repede toate modificările, iar iureșul elevilor săi a pornit în mod firesc.
Minutul 67 aduce o ocazie imensă pentru Vaslui, Burdujan a șutat, mingea a fost deviată până la Temwanjera, dar atacantul a împins mingea exact în brațele lui Ștețca.
După ce Temwanjera mai irosește o ocazie imensă, Ciprian Prodan l-a executat cu un șut sec pe Kuciak (77).
Ljubinkovic aduce egalarea, după doar două minute, dar forcing-ul de final al colegilor săi nu aduce și golul izbăvirii, spre disperarea lui Viorel Hizo și a lui Adrian Porumboiu.
Click AICI pentru a urmări comentariul LIVE TEXT al partidei!
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER