Suporterii Stelei îi răspund lui Gigi Becali.
Reprezentanții Asociației Independente a Suporterilor Steliști(AISS), au remis presei un comunicat, în care anunță că nu vor mai tolera ieșirile necontrolate ale lui Becali și că își rezervă dreptul de a-l acționa în judecată pe acesta, în cazul în care mai continuă cu amenințările la adresa fanilor "roș-albaștrii".
AISS consideră că acțiunile lui Gigi Becali au demonstrat că este incapabil să conducă Steaua.
Iată comunicatul în totalitate.
Â
În atenția opiniei publice,
Asociația Independentă a Suporterilor Steliști, în calitate de unică organizație juridică a fanilor clubului Steaua București, dorește să-și prezinte poziția oficială în legătură cu ultmele puncte de vedere ale finanțatorului clubului, George Becali.
Asociația consideră inadmisibile afirmațiile domnului Becali la adresa suporterilor clubului pe care îl finanțează.Limbajul sub-urban folosit de acesta în relația cu fanii dă măsura capacității sale de a conduce cel mai galonat club de fotbal din România. AISS protestează vehement și îl atentionează pe domnul Becali că nu va mai tolera folosirea numelui, palmaresului și imaginii clubului Steaua București ca trambulina politică a unui om.
Becali a demonstrat că nu este capabil să conducă Steaua
De asemenea, suporterii nu vor mai tolera jignirea fostelor glorii care au activat la echipă, lucru cotidian în administrația domnului Becali. Prin declarațiile și acțiunile pe care le intreprinde, prejudiciind grav și iremediabil imaginea clubului Steaua în fața opiniei publice, domnul Becali demonstrează că nu are capacitatea de a conduce cel mai mare nume din fotbalul românesc.
AISS îl va da în judecată pe Becali dacă va continua cu abuzurile
Ca atare, AISS atrage atenția asupra faptului că protestele membrilor AISS la adresa domnului Becali vor continua, datorită faptului că a dovedit incapacitate de schimbare, iar prezența sa la conducerea clubului nu face decât să dăuneze Stelei. De asemenea, atragem atenția că ne rezervăm dreptul de a-l acționa în instanță pe domnul Becali, dacă acesta va continua cu abuzurile la adresa suporterilor echipei noastre.
Acest comunicat reflectă strict părerea oficială a membrilor AISS.Dorim pe această cale sa precizăm ca Asociația Independentă a Suporterilor Steliști nu este reprezentantul oficial al peluzelor steliste. Invităm suporterii care ne împărtășesc punctul de vedere să ni se alăture pe stadion sau în afara lui.
Asociația Independentă a Suporterilor Steliști
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER