Ardelenii sunt supărați că Dorinel Munteanu i-a lăsat baltă și a plecat la Steaua, și, mai mult, promisese că va veni în această săptămână la Cluj pentru a-și rezilia contractul.
Chiar dacă „Munti“ a vorbit la telefon cu patronul clujenilor, Vasile Onacă, obținând acordul acestuia de a pleca la Steaua, finanțatorul lui „U“ e supărat că Dorinel nu s-a ținut de cuvânt, neprezentându-se la Cluj pentru a rezolva amiabil această problemă. „Patronul nostru va pleca mâine (n.r. – azi) din țară pentru zece zile, iar ordinele sunt clare. Să înaintăm dosarul la FRF dacă până mâine (n.r. – azi) nu vom primi banii în cont. Am vorbit cu Argăseală doar să-i cer numărul de fax, iar miercuri le-am trimis celor de la Steaua numărul de cont. Cum banii nu au intrat, noi nu avem cum să-i dăm dezlegarea“, ne-a declarat Mărginean (foto), administrator-delegat la „U“ Cluj.
Cei de la „U“ pun în discuție suspendarea antrenorului. „Noi putem să-i facem mult rău lui Dorinel, dacă vrem. Putem să cerem suspendarea lui ca jucător, pentru că a fost contactat de un alt club chiar dacă se afla sub contract cu noi, și atunci nu mai poate sta deloc pe bancă“, a declarat pentru ProSport Mărginean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER