AS Roma – Chelsea ar putea fi meciul care să o apropie pe CFR Cluj de optimile de finală ale Ligii Campionilor.
O victorie a londonezilor pe „Olimpico”, coroborată cu o reușită a CFR-ului împotriva lui Bordeaux, le-ar garanta celor de la Chelsea calificarea în optimi și i-ar ușura campioanei României misiunea pentru ultimele două jocuri rămase de disputat în grupa A.
Dacă Chelsea a trecut repede peste șocul înfrângerii cu Liverpool, reușind în ultima etapă din Premier League un categoric 5-0 cu Sunderland, același scor cu care a învins și acum trei săptămâni la Middlesbrough, Roma așteaptă confruntarea cu englezii cu moralul la pământ. Nu mai puțin de cinci înfrângeri consecutive, în toate competițiile, i-au adus pe italieni într-o situație vecină cu disperarea, locul 17 după 10 etape în Serie A și calificarea aproape compromisă în Liga Campionilor. Cel mai bine descrie Panucci starea în care se află jucătorii Romei: „Suntem într-un moment extrem de prost. Nici nu mai am poftă de mâncare”, a spus ieri fundașul italian. Totti nu poate juca tot meciul
Veștile proaste pentru romani nu se opresc aici. Totti, care a lipsit de la ultimul meci, 0-2 cu Juventus, din cauza unei accidentări la genunchi, ar putea absenta și azi. Chiar dacă se va recupera până la ora meciului, acesta nu va putea evolua toate cele 90 de minute.
2 înfrângeri a suferit AS Roma în ultimele două meciuri de pe teren propriu din Liga Campionilor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER