Sorin Boca (foto) a declarat că partida de la Mediaș este foarte importantă pentru gruparea din Copou și așteaptă ca elevii lui Ionuț Popa să obțină toate cele trei puncte.
„Toate meciurile cu adversari de calibrul nostru sunt foarte importante pentru noi, pentru că orice pas greșit ne-ar putea costa. Partida de la Mediaș este de șase puncte și ne dorim să ne trecem în cont o victorie care să ne permită să urcăm peste linia retrogradării. Deși situația la club este destul de delicată, am încredere că jucătorii pot face un meci mare și pot obține victoria în partida cu Gazul“, a declarat Boca.
Oficialul din Copou susține că drama petrecută marți, la Vaslui, în tribune, atunci când un suporter ieșean a decedat, îi obligă în plus pe jucători: „Drama de la Vaslui îi obligă pe jucători să câștige. Vrem să luăm toate punctele și să dedicăm victoria memoriei acelui suporter. Dânsul a murit în tribune, fiind alături de echipa noastră, iar noi măcar atât putem face, să jucăm și să câștigăm pentru el“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER