Dani Coman spune că si-a rezolvat problemele cu Zotta și vrea să rămână la Rapid, dar că acest lucru e imposibil.
Spuneai că, după ce vei deveni liber de contract, vei semna tot cu Rapid. Eu îmi doresc în continuare să joc în Giulești. Din punctul meu de vedere, sunt șanse sută la sută să rămân la Rapid, dar, din punctul de vedere al conducerii clubului, sunt șanse egale cu zero. Nu-mi place situația în care sunt pus. La ce echipă vei merge? E posibil să ajungi la un acord cu FC Brașov? Vorbesc aproape zilnic cu nașul meu, Răzvan Lucescu, și chiar și cu domnul Dinu Gheorghe, cu care mă înțeleg foarte bine, dar eu îmi doresc foarte mult să joc în străinătate. Dacă nu va fi să joc la Rapid, voi căuta să joc în străinătate. Dacă nu am nicio ofertă nici de acolo, atunci mă întorc în țară, pentru că nu pot să mă las de fotbal. Momentan o să-mi iau concediu. Mă simt obosit, pentru că am trecut printr-o perioadă grea, și apoi voi vedea cu ce echipă semnez.
Își negociază singur contractul
Domnul Taher spune că au fost interese ca să nu-ți prelungești contractul cu Rapid. Și că de fiecare dată când ajungea cu tine la un acord, alții te sfătuiau să nu semnezi… Eu am cerut aceeași sumă de la început. Nu am cerut cu un euro mai mult decât suma pe care am discutat-o la prima întâlnire cu oficialii clubului. Eu nu fac jocul nimănui, am 29 de ani și pot și singur să discut prelungirea unui contract.
Tot azi, câțiva conducători ai Rapidului și-au depus demisiile… Este păcat ce se întâmplă. Sper ca aceste probleme să se rezolve cât mai repede, pentru că nu este bine ca jucătorii să sufere. Îmi doresc ca situația lor să se rezolve, precum și a celorlalți oameni din club, și toată lumea să-și primească banii. Care mai era relația ta cu Constantin Zotta? Cred că una destul de bună. Am rezolvat totul ca doi bărbați. Ne-am spus lucrurile față în față și cred că și peste zece ani vom fi în relații bune. Domnul Zotta a declarat că intenționa să plece de la club în urmă cu un an și jumătate… Probabil că i-a fost greu și dânsului atunci când toți jucătorii veneau și îl întrebau de salarii, de chirii, iar el știa că nu existau bani în contul clubului. E un moment dificil pentru Rapid, dar eu vreau să am o discuție cu cei de la Rapid! Trebuie să am cu cine să discut!
"Îmi vor lipsi suporterii rapidiști și momentele când intram pe Giulești și se cânta imnul sau când fanii îmi scandau numele" – Dani Coman, portar Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER