„Feroviarii” vor liniște la echipă și au decis să nu mai vorbească pentru o perioadă cu mass-media.
Deranjați de ultimele articole apărute în publicațiile naționale, oficialii clujeni au hotărât ca pentru o vreme fotbaliștii CFR-ului să nu mai ofere declarații presei. Jucători transferați la alte echipe sau care vor să se lase de fotbal, antrenor schimbat, viitoare transferuri la CFR, toate aceste speculații ale presei naționale au umplut paharul pentru președintele Iuliu Mureșan. Bossul din Gruia nu mai dorește ca jucătorii săi să mai aibă contact pentru o vreme cu mass-media în urma acestor evenimente. Această măsură a fost impusă chiar înaintea meciului din Cupa României cu Sportul Studențesc. Președintele campioanei reproșează presei scrise faptul că publică articole în care cuvintele jucătorilor sunt răstălmăcite sau reproduse trunchiat.
Ce reproșează Iuliu Mureșan presei scrise
1. Informația potrivit căreia mijlocașul Gabi Mureșan ar dori să se lase de fotbal, lucru infirmat ulterior de fotbalist 2. Desele speculații despre înlocuirea lui Trombetta 3. Speculează pe tema plecării unor titulari în străinătate 4. „Prevestește“ sosirea în viitorul apropiat la CFR a mai mulți jucători
"Am decis să nu mai vorbesc cu presa scrisă, o să vorbesc doar la televiziuni, pentru că îmi redau exact cuvintele" – Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER