Deși nu a evoluat deloc în partida de astăzi din cauza suspendării, Dan Alexa, a ținut să își susțină colegii la finele întâlnbirii pe care aceștia au terminat-o la egalitate, 2-2, în Ghencea contra Stelei. După ce în această săptămână, Gigi Becali l-a făcut "ciuruc" pe Valentin Bădoi, astăzi fundașul celor de la Timișoara "s-a răzbunat" și a reușit să marcheze un gol superb în poarta fostei sale echipe.
"Bădoi și cu Stancu au fost foarte fericiți că au plecat de la Steaua. Mă bucur că prin prestația lor de azi i-au dat o palmă lui Gigi Becali. Vali Bădoi, a demonstrat ce fel de fotbalist este și asta nu poate decât să mă âncânte. Rezultatul este unul echitabil. La 1-0 nu credeam că vor mai reveni, dar a fost finalul acela nebun și s-a terminat 2-2", a spus Alexa la finalul întâlnirii.
Valentin Bădoi a marcat golul de 2-1 pentru Timișoara dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri executată perfect.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER