La fel ca majoritatea suporterilor steliști, Dumitru Dragomir îl consideră pe Juan Carlos Toja drept o mare deziluzie. „Până la iarnă, toți jucătorii vor avea șanse egale. Depinde numai de ei și de felul în care se antrenează!”, a fost principiul anunțat de Dorinel Munteanu cu privire la lotul numeros pe care îl are la dispoziție. Însă, analizând ultimele meciuri ale roș-albaștrilor, se poate spune că Munti și-a făcut deja o primă impresie asupra unora dintre fotbaliști. Alături de Pleșan, columbianul Toja a fost „uitat“ din nou în afara lotului de 18, la fel ca în deplasările de la Lyon și din Giulești. În mandatul „Neamțului”, Pleșan și Toja au intrat pe teren doar în repriza a doua a derby-ului din „Ștefan cel Mare”, mutări considerate la acea vreme drept neinspirate.
Va lipsi șicu Craiova Pentru sud-american, cea mai sugestivă caracterizare îi aparține lui Dumitru Dragomir: „Am crezut că va fi o lovitură, dar a dispărut ca măgarul în ceață!”. Paradoxal, Toja a devenit un om de bază în naționala Columbiei, pentru care va evolua și miercurea viitoare, în amicalul cu Nigeria. Astfel, sud-americanul Stelei nu va putea fi folosit nici la Craiova, etapa viitoare, meci programat pentru vineri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER