Dan Petrescu:”Nu e normal ca nici un jucător de la Urziceni să nu fie convocat la națională”

Redactor:
Gigi Stancu
Tehnicianul Unirii Urziceni crede că echipa sa a fost și norocoasă în meciul din „Ștefan cel Mare", dar Dinamo nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Domnule Petrescu, a fost Urziceniul prea bună sau Dinamo... Urziceni a fost mai bună, clar. Am avut noroc că am scăpat fără gol primit până la pauză, dar a doua repriză, Dinamo nici n-a mișcat. Nici presiunea care a fost pusă pe noi după gol nu ne-a pus în dificultate, spre deosebire de meciul cu CFR. Am avut totuși și noroc, dar fără noroc n-aș face nimic în această meserie.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Unirii Urziceni crede că echipa sa a fost și norocoasă în meciul din „Ștefan cel Mare“, dar Dinamo nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

Domnule Petrescu, a fost Urziceniul prea bună sau Dinamo…
Urziceni a fost mai bună, clar. Am avut noroc că am scăpat fără gol primit până la pauză, dar a doua repriză, Dinamo nici n-a mișcat. Nici presiunea care a fost pusă pe noi după gol nu ne-a pus în dificultate, spre deosebire de meciul cu CFR. Am avut totuși și noroc, dar fără noroc n-aș face nimic în această meserie.

Care a fost cel mai slab adversar dintre toți granzii întâlniți până acum ?
Cu Dinamo am câștigat cel mai ușor. Rapidul ne-a pus de multe ori în dificultate, iar despre CFR nu e nimic de spus, pentru că ne-au bătut domi-nându‑ne clar în a doua repriză. Oricum, noi am mers la victorie cu toate.

Cum i-ați motivat pe jucători pentru meciul din „Groapă” ?
I-am pus să urmărească meciul Arsenal – Aston Villa, 0-2, pentru că se asemăna cu meciul nostru cu Dinamo de a doua zi. Am făcut pariu cu ei că nu bate Arsenal, deși era favorită. La Aston Villa este antrenor Martin O’Neill, un tehnician pe gustul și asemănarea mea. Când jucam eu la Chelsea, el era antrenor la Leicester și ne cam băteau pe unde ne prindeau. Are o organizare fantastică a jocului, exact tactica pe care am mizat și eu cu Dinamo.

Vi se pare normal ca liderul Ligii I să nu aibă niciun jucător convocat la echipa națională?

Păi, nu știu. Nu vreau să zic nimic pentru a nu ieși iar discuții, dar vouă vi se pare normal?

"N-am vrut să ciupesc un egal la Dinamo, cum s-a tot spus. Până acum avem două victorii din trei cu echipele mari, ceea ce este formidabil" – Dan Petrescu, antrenor Urziceni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
TUN uriaş. Dan Şucu pregăteşte cel mai scump transfer din istoria Rapidului: ”Peste 10 milioane de euro”
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii picante
Am aflat primii 4 concurenți de la Survivor România 2025! Acuzații grave la adresa Kanal D: „A tras sforile!” Detalii…
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×