Întâlnirea cu Dinamo, liderul campionatului la acea oră, s-a terminat prost pentru timișoreni. Duminică, bănățenii merg la noul lider, Unirea Urziceni, cu teama unui nou eșec.
Forma excelentă arătată de echipa lui Dan Petrescu în ultimele partide și în special la jocul câștigat pe terenul lui Dinamo sperie. „Sincer, nu știu ce putem face să batem această echipă. Aleargă extraordinar de mult. Cred că, după 90 de minute, jucătorii de la Urziceni se întreabă de ce s-a terminat meciul, pentru că ei mai pot. Trebuie să muncim mult ca să îi învingem“, a mărturisit Iancu pentru Analog TV. Președintele timișorenilor vine însă și cu o soluție pentru a depăși superioritatea fizică a ialomițenilor. „Trebuie să nu fim vedete, să ne coborâm la nivelul lor, să fim ca și ei o echipă. Tehnic, jucătorii noștri sunt superiori și Dusan trebuie să anuleze cumva dispoziția lor superioară la efort, în cazul că ea există”, a continuat Iancu.
Absent din superstiție
Nici la ultima deplasare din acest sezon nu îl vom vedea pe Marian Iancu în tribună, de data aceasta nefiind reținut de afaceri sau supărări pe echipă. „De fiecare dată când am fost la Urziceni s-a terminat prost. Nici nu mai vreau să îmi amintesc acel 1-4 din sezonul trecut. Nu voi merge nici acum și poate că vom avea succes”, a încheiat petrolistul. Președintele a revenit la sentimente mai bune față de antrenorul Uhrin, care este creditat integral pentru egalul din Ghencea, însă patru puncte din meciurile cu Urziceniul și FC Brașov îi vor asigura cehului o iarnă liniștită la Timișoara.
0 din 19 este numărul de meciuri oficiale jucate de Poli Timișoara la care a asistat finanțatorul Marian Iancu
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER