Meciul de la Brașov a început cum nu se poate mai prost, cu 20 de minute întârziere, din cauza zăpezii abundente.
După ce deținuții de la Codlea și-au terminat misiunea de a curăța gazonul,cei 22 de fotbaliști care au intrat pe teren și-au făcut treaba cât au putut de bine, dar din păcate, starea terenului a făcut ca principalul lor obiectiv să fie menținerea poziției verticale.
Deloc surprinzător,din cauza gerului, meciul s-a disputat într-un ritm alert, ba chiar s-au reușit și câteva faze de fotbal.
Majoritatea au aparținut gazdelor, mai ales pe partea dreaptă, unde Roman și Duarte au speculat plasamentul prost al lui Diabate, care probabil rămăsese uluit la priveliștea troienelor uriașe de pe marginea terenului, nemaiîntâlnite în Coasta de Fildeș natală.
Robert Ilyeș putea să-și aducă echipa în avantaj la pauză, dacă transforma în gol ocazia glorioasă pe care a avut-o în minutul 37: singur la 11 metri, central, a tras peste poarta lui Lobonț.
De partea cealaltă, nimic notabil, jucătorii dinamoviști părând că nu sunt încă dezghețați complet și cu gândul la meciul pierdut acasă, contra Unirii Urziceni.
Partea secundă a început cu echipa lui Rednic mai insistentă, dar după 10 minute de "forcing", meciul a revenit la coordonatele din prima repriză: joc încâlcit la mijlocul terenului, cu jucătorii preocupați de păstrarea echilibrului. Ca și în primul mitan, tot Brașovul a fost mai periculos.
După bara lui Dedu, ardelenii au forțat și ajutați de inspirația lui Răzvan Lucescu, au marcat. O fază prelungită a Brașovului, cu Măldărășanu și Roman în prim plan, a dus la centrarea pentru noul intratul Cristescu, care a deschis scorul, la prima atingere de balon.
Meciul a decurs cu Dinamo forțând orbește, inclusiv cu 4 atacanți concomitent pe teren, după ce Miranda i-a luat locul anonimului Andrei Cristea, dar fără a-și crea ocazii mari de gol. Un nou meci incolor și trist pentru echipa care a fost liderul campionatului până etapa trecută, în ton cu peisajul alb și înghețat de afară. Golul lui Roman din ultimul minut a fost doar cireașa de pe tortul brașovean, mai ales că Roman și-a încununat cel mai bun meci al său cu un gol meritat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER