VIDEO Torje, Pulhac și Ropotan, beți, cântă ‘STEAUA E NUMAI UNA!’ 5000 € amendă!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Eșecul din meciul de la Brașov nu i-a afectat prea mult pe
fotbaliștii din Ștefan cel Mare.

Astfel, Torje, Ropotan și Pulhac au fost surprinși consumând
cantități impresionante de băutură la petrecerea organizată de
Torjinho cu prilejul împlinirii vârstei de 19 ani. Reporterii
Libertatea au intrat în posesia unui video șocant.

Alcoolul i-a afectat atât de mult pe cei trei „câini” încât
aceștia au început să fredoneze șlagăre pro Steaua. Maneaua
Steaua e numai
una
” a reprezentat unul din hiturile preferate
ale câinilor.

De asemenea, elevii lui Rednic și-au „renegat” trecutul spartan.
Cu un umor macabru cei trei au fost auziți spunând: „Au mai rămas doar 297 de spartani,
că noi trei suntem accidentați!
” sau
Cum să fii spartan,
dacă n-ai `muniție`
?”.

CLICK AICI pentru a vedea cum comentează Cornel
Dinu „aventura” celor trei
fotbaliști

Președintele Nicolae Badea a declarat pentru site-ul oficial al
clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare că jucătorii Gabriel Torje,
Adrian Ropotan și Cristian Pulhac au fost amendati cu câte 5.000 de
euro. „Ne confruntăm în cazul de față cu o
atitudine neprofesionistă din partea celor trei jucători, o dovada
de indisciplină pe care nu o putem accepta! Nu se mai poate
continua cu jumătăți de măsură în teren și în afara terenului! Cei
trei jucători au fost amendați conform Regulamentului de Ordine
Interioară, cu câte 5.000 de euro!
„, a
precizat Nicolae Badea.

Contactat de www.prosport.ro, Vasile Turcu a comentat

„Nu vreau să mai vorbesc despre
Dinamo, o să mă rezum să dau bani și atât. Eu întotdeauna am luat
apărarea jucătorilor, m-am certat cu arbitrii, cu toată lumea!
Vorbiți cu conducerea tehnică și cu cea executivă! Ei să comenteze!
Eu nu mai zic nimic”,
în glasul
acestuia putându-se citi dezamăgirea

Vezi aici videoclipul melodiei
care a trezit inspirația dinamoviștilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×