Luciano Spalletti, antrenorul Romei, se așteaptă la un meci dificil cu CFR-ul. Spaletti l-a lăudat pe Trombetta și a arătat că-i cunoaște bine pe jucătorii clujeni, nominalizând câțiva dintre ei, la conferința de presă oficială dinaintea partidei de miercuri, din Liga Campionilor.
"Venim după două-trei meciuri bune de campionat, dar meciul cu CFR va fi foarte dificil și periculos. CFR trebuie să câștige, e probabil ultima lor șansă de a spera la locul doi sau trei și la calificare. Dacă batem la Cluj, se poate spune că este o revenire a noastră și se închide perioada mai dificilă pentru noi. Cluj e o echipă calitate, are mulți jucători valoroși: Culio, Dubarbier, Trică, Kone, Dani, Peralta, toți sunt jucători buni. Trombetta e prietenul meu, e un tehnician valoros, a lucrat alături de antrenori buni și a demonstrat că poate da un suflu nou echipei și să o facă să joace bine", a declarat Spalletti.
Antrenorul italian speră ca absențele lui Panucci și Cicinho să nu se vadă în meciul de miercuri. "Când jucăm într-un astfel de ritm, apar și accidentări. Avem două-trei mici probleme, dar sperăm să le putem rezolva și acest lucru să nu afecteze randamentul echipei. Am hotărât împreună cu medicul să îl lăsăm la hotel pe Vucinic, să nu se antreneze în această seară, deoarece are unele probleme medicale, dar sperăm să îl recuperăm", a mai spus Spalletti.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER