Intervenția chirurgicală pe care a fost nevoit să o suporte zilele trecute nu l-a făcut pe Mark Webber să cadă pradă deznădejdii. Participant la o cursă de ciclism (mountainbike), organizată în Australia, țara sa natală, în scopuri caritabile, pilotul lui Red Bull a fost lovit de un automobil. În urma acestui accident, el și-a fracturat piciorul. După operație, Webber le-a declarat ziariștilor care l-au vizitat la spital că nici nu se gândește să rateze prima cursă de Formula 1 din 2009. „Îmi voi reveni până la Marele Premiu al Australiei, din luna martie. Voi fi ca nou până atunci. Nu voi avea decât două zile de teste luna viitoare. Noul monopost va fi gata mai apoi. Așa că voi fi din nou la volan pe 10 februarie. Piciorul rupt nu mă va împiedica să merg la uzină și de a lucra la noua mașină. Singurul lucru de care am nevoie este răbdarea”, a mărturisit Webber ziariștilor de la The Herald Sun. Pilotul australian de Formula 1 le-a mai spus că dosarul său medical a fost trimis și doctorilor echipei Red Bull, care se vor ocupa de refacerea lui. Webber a încheiat discuția precizând că a fost mișcat de numărul mesajelor de sprijin pe care le-a primit din Europa, din toată lumea, după accident, atât de la fanii Formulei 1, cât și de la numeroși piloți.Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER