Petre Grigoraș (foto) s-a declarat nemulțumit de rezultat, considerând că echipa sa merita mai mult. Ce v-a lipsit azi? Limpezimea. Am dominat clar, dar n-am avut claritate și n-am reușit să desfacem jocul unei echipe al cărei scop a fost clar obținerea unui punct. Gorjenii au acuzat un joc cam dur al Oțelului… Cred că au avut anemie și de aceea au stat atât de mult pe jos. Au încercat să fragmenteze meciul cu o insistență demnă de o cauză mai bună, dar nu-i condamn.
La pauză ați avut un conflict cu Marius Avram. I-am spus să-mi lase jucătorii în pace. Îl tot amenința pe Paraschiv că-l dă afară dacă mai faultează fără minge, dar el n-avea treabă cu adversarii, încerca doar să joace balonul. De altfel, nu a fluierat niște faulturi evidente, făcute chiar aproape de marginea terenului. Cred că tușierul avea blocată casca, iar rezerva nu avea baterii. Le reproșați ceva jucătorilor? Fotbaliștii mei sunt foarte triști pentru că intrăm în iarnă cu -4 la adevăr, dar nu am ce să le reproșez.
Urmează ceva întăriri? Vrem, în primul rând, să ne putem plăti jucătorii pe care-i avem. Cu această echipă vom face mult mai multe în retur, cu o pregătire așa cum vreau eu. Nu pot să uit cum astă-vară, cu o săptămână înaintea începerii campionatului, aveam doar 14 jucători legitimați.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER