Intrați în vacanță odată cu încheirea partidei amicale cu FC Snagov, scor 2-2, dinamoviștii sunt sfătuiți de tehnicianul Mircea Rednic să profite pe cât posibil de această pauză competițională deoarece, spune "Puriul", returul nu le va mai oferi asftel de momente.
"Avem un lot valoros, suntem pe primul loc. În legătură cu transferurile vom vedea după prima perioadă de pregătire. Acum trebuie să profităm de vacanță, pentru că va urma un retur de foc. Pentru fiecare jucător am pregătit un program individual, iar în prima zi de la reunire ei vor face teste fizice și atunci se va vedea dacă au respectat programul meu. Eu nu le interzic să mănânce sarmale, pot mânca ce vor ei. Atunci când vom relua pregătirile ei trebuie să fie în formă", a spus Rednic.
Rednic a vorbit și despre bonusurile pe care le vor încasa fotbaliștii din Ștefan cel Mare în cazul în care vor reuși să își păsreze prima poziție până la finalul campionatului.
"Jucătorii și-au negociat primele demult, au avut o discuție, iar bani mulți vor lua atunci când vor termina campionatul pe primul loc. În acest caz vor avea de luat prime de peste 100.000 de euro de fiecare".
FOTO / Vezi aici imagini de la amicalul Dinamo – FC Snagov, scor 2-2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER