FOCUS: Retragerea Honda, o lovitură grea pentru Marele Circ

FOCUS: Retragerea Honda, o lovitură grea pentru Marele Circ
  • Publicat:
  • Actualizat:

Retragerea companiei Honda din Formula 1 lasă grila de start a Marelui Circ mai săracă în potențial și inventivitate și reprezintă un semnal de alarmă adresat unui sport mare consumator de resurse, care trebuie restructurat.

Surprinzătorul anunț făcut, vineri dimineață, cu emoție, de președintele Honda Motor, Takeo Fukui, a șocat lumea Formulei 1. Și asta pentru că se retrage unul dintre cei mai importanți competitori din Marele Circ, o echipă aflată de câțiva ani într-un proces de dezvoltare având ca țintă cucerirea "laurilor" campionatului mondial.

De-a lungul timpului, Honda nu a fost o prezență constantă în F1, dar a fost una respectată și apreciată, iar compania a oscilat între a fi un concurent de sine stătător (1964-1968) sau un furnizor de motoare (1983-1992), japonezii obținând afirmarea în această ultimă postură.

În 1986, Nelson Piquet și Nigel Mansell au adus primul titlu la constructori pentru Honda, care echipa cu motoare monoposturile lui Frank Williams. A urmat dubla "piloți" (Piquet) – "constructori" în 1987, tot cu Williams, și un an mai târziu, Honda a devenit furnizorul celor de la McLaren. Cu legendarii Ayrton Senna și Alain Prost în echipă, Marlboro McLaren-Honda a câștigat lejer titlul atât la piloți, cât și la constructori, începând o dominație ce a durat neîntrerupt până în 1991. În acel an, Soichiro Honda, fondatorul companiei, a murit, iar constructorul nipon a decis să pună capăt, la sfârșitul sezonului următor, prezenței în F1.

Din 2000, Honda a revenit în Marele Circ, în parteneriat cu British American Racing (BAR), însă fără a mai cunoaște succesul de la sfârșitul anilor ’80. În 2005, Honda a cumpărat acțiunile BAR și, începând din anul următor, echipa a devenit Honda F1 Racing Team. Singura victorie de etapă pentru Honda F1 a fost obținută în 2006, când Jenson Button a câștigat Marele Premiu al Ungariei.

Rezultatele sportive au fost fluctuante în ultimii ani și niciodată mulțumitoare pentru exigenții șefi japonezi, în condițiile unor investiți masive de ordin financiar, aproape 200 de milioane de euro în sezonul 2008. Mai mult decât au cheltuit Ferrari și McLaren la un loc! Cu toate acestea, 2008 a fost un dezastru pentru echipă – locul 9 din 10 formații – dar toată lumea l-a privit ca pe un an de tranziție către realizarea unui monopost performant, "promis" de angajarea, la finalul lui 2007, a lui Ross Brawn, celebrul director tehnic al echipei Ferrari.

El revenea după un an sabatic, iar "racolarea" sa de către Honda era considerată drept o mare lovitură, o scurtare a drumului către succes, dar care trebuia să fie făcută cu importante investiții. Ross Brawn a lucrat zece ani la Ferrari, conducând echipa spre șase titluri mondiale consecutive la constructori și cinci la piloți, ultimele fiind obținute de germanul Michael Schumacher.

Și ambițiile nu se opreau aici, oficialii team-ului din Brackley fluturându-i de curând un contract în alb dublului campion mondial Fernando Alonso. Cu toate că spaniolul a refuzat tentanta ofertă, Honda F1 aștepta cu încredere sezonul următor, după o serie de teste promițătoare efectuate anul acesta cu "echipamentul" preparat conform noilor reglementări ce vor intra în vigoare în 2009. Echipa a mai angajat 100 de oameni, ajungând la un total de 667 de persoane, iar contractul pilotului britanic Jenson Button a fost prelungit în noiembrie.

Iar vineri, stupoare! Honda se retrage, iar echipa este de vânzare! Este greu de găsit un cumpărător într-o lună, termenul stabilit de niponi. Un investitor care, pe lângă banii pentru achiziționarea echipei, ar trebui să aibă și resursele pentru asigurarea participării în sezonul viitor, cifrate la un minim de 60 de milioane euro. Iar dacă nu va fi găsit un investitor, echipa va fi desființată!

Retragerea companiei Honda, un simbol al inovației, reprezintă o puternică lovitură dată Formulei 1, un sport afectat din plin de criza financiară mondială. Max Mosley, președintel FIA, a prevăzut că actuala criză va lovi puternic cel mai important sport automobilistic dacă nu se vor lua măsuri de reducere a costurilor. În urmă cu două luni, Mosley avertiza că "anumiți constructori sunt deja într-o situație dificilă" și estima că pierderea a încă două echipe ar plasa Formula 1 într-o situație "insuportabilă":

"În prezent, avem 20 de mașini în competiție, dacă pierdem două echipe nu am avea decât 16, iar grila de start nu ar mai fi credibilă".

Acum, Formula 1 depinde de bunăvoința unor miliardari care o subvenționează, oameni ca Vijay Mallya (Force India) sau Dietrich Mateschitz de la Red Bull. "Fără ei, aceste echipe nu ar exista", spune Mosley.

Dacă echipa Honda nu va fi preluată de vreun investitor, pe grilă vor rămâne 18 mașini, astfel că până la pierderea credibilități de care vorbește Mosley nu mai este decât un pas, pe care îl poate face Dietrich Mateschitz renunțând la Toro Rosso. Dar dacă o companie de talia Hondei, al cincilea producător de automobile în lume și primul de motoare, nu poate face față crizei, ce se poate întâmpla cu team-urile care nu au asemenea suport în spate?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt în spatele unui TIR pe o șosea din Hunedoara
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Este interzis pentru românii care au carte de identitate. Sancțiuni usturătoare pentru cei cu buletin
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×