Steaua, fără victorie și gol marcat contra italienilor

  • Publicat:
  • Actualizat:

În istoria participărilor sale în cupele europene, Steaua a dat piept de șapte ori cu echipe italiene.

A doua întâlnire și cea mai dureroasă dintre românii și italieni a fost finala Cupei Campionilor Europeni, pierdută în 1989, pe „Camp Nou” din Barcelona, în fața lui AC Milan (0-4). De atunci, au urmat patru înfrângeri și trei rezultate „albe”, Steaua nereușind încă să înscrie vreun gol cu italienii. Cum pentru roș-albaștri nu există decât varianta victoriei, românii trebuie să rescrie istoria în meciul de miercuri și să marcheze măcar o dată în poarta lui Frey.

Petre Marin, învingător în fața Bolognei

FC Național e ultima echipă din România care a învins o echipă din Italia pe teren propriu, în cupele europene. Actuala Progresul București, cu Florin Marin antrenor, a câștigat pe 25 iulie 1998 în fața celor de la FC Bologna, scor 3-1, într-un meci din Cupa Intertoto. În acel joc a evoluat ca fundaș stânga și actualul stelist Petre Marin.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere

”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu

Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG

E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”

Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer

BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi

STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?

Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura

Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC

Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața

Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România

Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi

Moscova, vizată de un atac „masiv” cu drone ucrainene, anunță primarul orașului

Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025

Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română

×