CFR-ul a tras linie la finele turului de campionat, iar președintele clubului, Iuliu Mureșan a făcut o analiză asupra prestației clujenilor din acest început de sezon. Mureșan a dezvăluit și planurile de transfer ale campionilor, dar și de ce anumite înțelegeri nu s-au perfectat. Cele 4 puncte acumulate din Ligă îl mulțumesc parțial pe oficialul CFR-ului, care regretă totuși că acestea au fost obținute în primle două partide, iar apoi clujenii nu au mai acumulat nimic.
"Vom aduce un număr 10. Dică nu ne mai interesează. Am vrut să îl luăm pe Dani Coman, dar el a stat prea mult pe gânduri. Când un jucător nu vine cu inima deschisă, nu are niciun sens să mai insiști. Îi urez baftă la Brașov. Vor pleca și de la noi jucători, pentru că e normal să avem o dinamică la club. Nu e bine ca un jucător să îmbătrânească la o echipă, pentru că se plafonează. Experiența din Ligă a fost plăcută. Simt puțin regret pentru că am strâns cele patru puncte în primele două etape și apoi nimic. Vom aduce tot jucători străini pentru că raportul calitate-preț e mai bun", a spus Mureșan la Telsport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER