Atacantul spune că tranzacția s-ar putea realiza doar în condițiile în care conducerea nu ar cere niciun ban pe el.
„La finalul turului m-am dus la conducere și le-am spus că aș dori să nu mai continuăm. Au vrut să-mi dea niște bani, iar cum problemele financiare sunt mari la Iași, cei de acolo au fost de acord ca, în cazul în care îmi găsesc alt angajament, să-mi dea drumul fără nicio pretenție. Mi-aș dori să revin la Craiova, dar nu depinde numai de mine. Dacă oamenii de la Craiova mă doresc, aș veni cu cea mai mare plăcere. Am auzit că Adrian Mititelu a vorbit foarte frumos despre mine. Mă bucur că are încredere în mine, dacă va fi să revin, cu siguranță că nu voi dezamăgi”, a spus Ciprian Tănasă.
În cursul acestei săptămâni, patronul grupării din Bănie, Adrian Mititelu, declarase că „Tănasă poate se va întoarce și sunt convins ca ar da randamentul scontat”.
La începutul lunii iulie, Universitatea Craiova l-a împrumutat pe Ciprian Tănasă formației Politehnica Iași pentru un sezon. Fotbalistul în vârstă de 27 de ani a mai evoluat în cariera sa la FCM Râmnicu Vâlcea și FC Argeș.
„Ciprian Tănasă nu a confirmat. Am sperat mult că va redeveni golgheterul de pe vremea când era la Pitești, dar m-am înșelat. Ne vom despărți de el în această iarnă” – IonuȚ Popa, antrenor Poli Iași 50 de euro a primit atacantul Ciprian Tănasă la semnarea contractului cu echipa din Dealul Copului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER