Imediat după depunctare, Marian Iancu și-a anunțat retragerea din fotbal, pentru a se putea implica juridic în anularea penalizării.
Prima etapă a fost angajarea a două echipe de avocați, români și elvețieni, care să convingă Tribunalul Sportiv că Timișoara respectase de la bun început impunerea FIFA. Apoi, acești avocați au cerut la Lausanne suspendarea depunctării până la rejudecarea cazului, deoarece decizia comunicată către FRF era atacabilă la Curtea de Apel a FIFA sau la TAS. În acest moment, bănățenii așteaptă un răspuns la cererea de suspendare a pedepsei. Dacă verdictul va fi favorabil, Timișoara va trece pe primul loc, dar numai până la rejudecarea cauzei de către TAS.
Cu cine ține FRF?
Practic, pedeapsa se poate suspenda, iar apoi verdictul definitiv să fie tot împotriva timișorenilor, caz în care depunctarea s-ar reaplica. Pentru a judeca suspendarea depunctării, TAS a cerut opinia FIFA și FRF. Conform unor surse, dacă FIFA le-a cerut judecarea cererii de suspendare în Comisia de Apel proprie, FRF a transmis TAS că, în ceea ce privește forul român, decizia rămâne definitivă: Timișoara nu trebuie să primească cele șase puncte înapoi!
"Cei care s-au declarat pro sunt oamenii care știu că avem dreptate. Ceilalți probabil nu cunosc cazul, fiindcă și ei ar fi fost în favoarea noastră. Noi nu am fi mers la Apel la FIFA dacă nu am fi fost convinși că avem dreptate" – Gheorghe Chivorchian, director executiv Poli
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER