Tricolorele și-au propus să plece cu fruntea sus de la Campionatul European, sperând într-un final cu o victorie în fața Croației, în partida pentru pozițiile 5-6, programată azi, de la ora 12:30.
Mai important decât locul ocupat de România în urma jocului cu echipa Lidijei Horvat (Rulmentul), este faptul că întânirea de astăzi va marca un moment de cumpănă pentru prima reprezentativă. Trei dintre cele mai experimentate și valoroase handbaliste din lotul deplasat în Macedonia, Luminița Dinu, Carmen Amariei și Narcisa Lecușanu, își vor lua adio de la națională, într-un meci oficial. Cel puțin, așa au lăsat să se înțeleagă încă dinaintea Campionatului European.
Luminița Dinu și-a anunțat inițial retragerea după Jocurile Olimpice de la Beijing, dar, la insistențele selecționerului Radu Voina și a opiniei publice, portarul naționalei a revenit în lot pentru a mai da o bătălie pentru România. Și-a pus amprenta și pe acest turneu final, fiind portarul cu cele mai multe intervenții de la Euro, cel puțin până azi, 80. „Ne-am dorit foarte mult să ajungem în semifinale, dar, din păcate, nu s-a putut”, a spus Luminița după meciul cu Norvegia. De altfel, acesta este și motivul pentru care cele trei jucătoare din Generația de Aur au venit în Macedonia. Au vrut să iasă din scenă cu o medalie la gât. Din păcate, echipa României nu a avut forța de a urca mai sus! Indiferent însă cum se va termina partida cu Croația, cele trei jucătoare ar trebui felicitate pentru întreaga activitate depusă la echipa națională.
Carmen Amariei 8 turnee finale Cele mai bune rezultate: locul 4 la CM din 1999, locul 5 sau 6 la CE din 2008 și locul 7 la JO din 2000 și 2008
Luminița Dinu 12 turnee finale Cele mai bune rezultate: locul 2 la CM din 2005, locul 4 la CE din 2000 și locul 7 la JO din 2000 și 2008
Narcisa Lecușanu 5 turnee finale Cele mai bune rezultate: locul 2 la CM din 2005, locul 5 sau 6 la CE din 2008 și locul 7 la JO din 2008
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER