Handbaliștii campioanei Steaua MFA au primit o veste șoc ieri, înainte de a pleca în vacanță. Antrenorul-jucător Bozo Rudic le-a transmis din partea conducerii că sunt liberi să-și caute alte echipe. Situația grupării „militare” se înrăutățește. Intenția de retragere a societății MFA de la Steaua, fapt prezentat miercuri în exclusivitate de ProSport, prinde contur. „Suntem surprinși, mai ales că am jucat în Champions League. Am vorbit cu băieții și le-am comunicat ce mi s-a spus, că își pot căuta alte cluburi. Eu voi reveni pe 5 ianuarie la echipă, dar nu știu ce se va întâmpla”, ne-a declarat Bozo Rudic. „Când să ne pregătim de Sărbători, am fost anunțați că putem să ne căutăm alte echipe. Nimeni din conducere nu a venit în vestiar să ne spună ce se întâmplă. Stăm în apartamente închiriate, nici nu știm dacă s-au plătit chiriile. În plus, nu știm dacă să plecăm cu bagaje cu tot din București sau nu. Totul e dubios”, a spus și Novanc.
Se va juca azi Rulmentul – Rapid? O situație critică este și la Brașov, disputarea meciului feminin Rulmentul – Rapid (azi, ora 16:00) stând sub semnul întrebării. Jucătoarele nu și-au încasat salariile, iar o parte dintre ele se gândesc să nu intre pe teren.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER