Mircea Sandu are explicația pentru eșecul usturător cu Lituania, din preliminariile CM 2010. Președintele Federației spune că am fost prinși nepregătiți, iar unii jucători din campionatul intern erau cu gândul la transferuri în străinătate.
"A venit toamna, cu un meci amical contra Letoniei, care ne-a avertizat. A fost adversarul perfect pentru a pregăti meciul cu Lituania, dar, din păcate, după un meci slab câștigat cu 1-0 la Urziceni, n-am reușit să punem pe picioare o echipă care să poată să stopeze elanul și dăruirea jucătorilor din Lituania. N-am fost pregătiți pentru a putea învinge Lituania. Veneam după un Campionat European, unii jucători se gândeau poate la transferuri, mulți dintre ei erau accidentați, ne-au prins și într-o situație mai grea. A urmat meciul cu Franța, unde am jucat o primă repriză foarte bună, dar iarăși am căzut fizic, dar suntem încă cu șanse de calificare la CM 2010", a declarat Sandu pentru jurnalul.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER