Rădoi: „Străinii CFR-ului știu mai bine ce au făcut cu cei de la U Cluj înainte de meci!”

Rădoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi este revoltat de amploarea pe care a luat-o subiectul "Valiza". Căpitanul Stelei spune că nu este corect ca echipa din Ghencea să fie acuzată de lucruri murdare, mai ales că FRF-ul a început cu asemenea practici în Liga I.

"Până acum, când cei din fruntea Federației participau la meciuri pentru care suntem noi acuzați acum nu se făcea atât tam-tam. Sunt foarte informat și știu ce se întâmpla înainte de 2002. Să nu ne mai spună nouă că nu e bine ce am făcut pentru că ei au inceput asta", a declarat Mirel Rădoi la gsptv.

Fundașul din Ghencea lasă să se înțeleagă că CFR-ul a încercat aranjarea meciului cu U Cluj, din ultima etapă a sezonului trecut.

"Să vorbească jucătorii străini de la CFR, că știu ei mai bine ce au făcut înainte de meci cu străinii de la U Cluj… Acolo nu a mai fost premiere", a spus misterios Rădoi

Căpitanul stelist crede că cei care sunt în jurul lui Gigi Becali sunt vânați, tocmai pentru a lovi în "Nașul".

"Toți cei care sunt lângă Gigi Becali trebuie să aibă probleme chiar dacă fac bine sau rău… e foarte clar pentru mine"

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini de la înmormântarea Anei Maria Vasiliu. Cum arăta sicriul după ce a fost scos din biserică. Ți se rupe sufletul
Imagini de la înmormântarea Anei Maria Vasiliu. Cum arăta sicriul după ce a fost scos din biserică. Ți se rupe…
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de el. Reacția jucătorului
În față, Gigi Becali îi spunea că e cel mai bun, dar ”pe la spate” abia aștepta să scape de…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Viitura de pe Dunăre se îndreaptă spre România. Primele măsuri luate de Apele Române, pentru a preveni un dezastru
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Nu o să vă vină să credeți! Ce a fost mai întâi: PORTOCALA sau CULOAREA?
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii: Iubesc să ofer cât pot de mult
Milionarul român de 28 de ani, un alt gest uriaş după ce a ajutat o mamă singură cu 3 copii:…
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea peste cap
Maria Popovici, transformare RADICALĂ după divorț. Fanilor nu le vină să creadă ce văd. Imaginile care îți vor da lumea…
NU se trece la Ora de iarnă în 2024. Au renunțat complet la schimbarea orei
NU se trece la Ora de iarnă în 2024. Au renunțat complet la schimbarea orei
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Scandal în China. Urşii panda au început să latre. Grădina Zoo a recuscut că urşii panda erau defapt câini vopsiţi
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a făcut anunțul
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore și fosta ispită a sezonului 6 a…
×