În lipsa banilor și a altor soluții, clujenii au decis să meargă și în retur pe mâna italianului, care are drept obiectiv eventul. Trombetta, zis și „Supraviețuitorul”. De ce? Pentru că va antrena CFR-ul și din retur, deși meciul cu Chelsea părea să fi fost ultimul pentru el pe banca ardelenilor.
„L-am confirmat pe Maurizio ca antrenor la CFR. Am analizat munca sa și am decis să conducă echipa și în retur. O să rămână valabil vechiul contract, care se întinde până la vară, cu drept de prelungire pe încă un an din partea clubului. Obiectivele rămân aceleași: câștigarea campionatului și a Cupei României. El o să se întoarcă la Cluj când se va reuni și echipa”, a mărturisit, ieri-dimineață, președintele Iuliu Mureșan. ProSport vă prezintă cele trei motive pentru care Trombetta va fi păstrat la CFR.
1 Nu s-au înțeles cu Protasov Clujenii au fost foarte aproape să ajungă la un acord în această iarnă cu fostul antrenor al Stelei, dar înțelegerea a căzut în ultimul moment, deoarece CFR nu a reușit să-i transfere pe Dică (foto) și Mazilu, fotbaliști ceruți în mod expres de ucrainean.
2 Au mari probleme cu banii Clubul din Gruia este afectat, ca și restul echipelor din fotbalul românesc, de criza financiară. „Primim semnale de la sponsori că au probleme cu banii și că nu ne vor putea ajuta la fel de mult”, admitea acum câteva zile Iuliu Mureșan. Tocmai din acest motiv, Culio este foarte aproape să fie cedat la Rubin Kazan, iar Paszkany nu s-a arătat dispus să arunce foarte mulți bani pentru un antrenor cu CV, dar care nu cunoaște fotbalul românesc.
3 E sprijinit de Culio și compania Un alt motiv pentru care italianul va fi păstrat în Gruia este acela că are o relație foarte bună cu jucătorii. „Trombetta mi-a salvat cariera”, a zis Emmanuel Culio. „Sper să nu plece, este un antrenor foarte bun, care mi-a dat încredere”, a plusat Gabi Mureșan. „CFR va lua titlul cu Trombetta pe bancă”, a spus și Eugen Trică, fotbalist care a fost cedat la Anorthosis Famagusta.
"Nu știu nimic despre reconfirmarea mea. Nu am vorbit cu Mureșan pe această temă, deci nu pot să comentez în vreun fel." – Maurizio Trombetta, antrenor CFR
Â
12 puncte a pierdut Trombetta în 11 meciuri din Liga I ca antrenor principal al CFR-ului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER