Președintele Federației Japoneze de Fotbal, Motoaki Inukai, a anunțat că țara sa dorește să-și depună candidatura pentru organizarea CM din 2018 sau din 2022, după ce FIFA a decis organizarea unui concurs pentru acordarea dreptulurilor de organizare, simultan, celor două ediții.
În urma acestei hotărâri a FIFA, în caz de eșec la desemnarea organizării Cupei Mondiale din 2018, o federație ar putea să-și păstreze șansele pentru CM din 2022, dacă nu se află pe același continent cu gazda din 2018.
"Toată lumea este liberă să candideze, iar japonezii așteaptă să o facem. Dacă Tokyo va găzdui Jocurile Olimpice din 2016, vom avea prilejul de a ne ameliora starea stadioanelor și a centrelor de antrenament", a declarat Inukai.
Japonia a fost coorganizatoare a Cupei Mondiale din 2002, alături de Coreea de Sud. Decizia definitivă referitoare la candidatura Japoniei pentru Cupa Mondială va fi luată în octombrie 2009, când va fi desemnat și orașul gazdă al JO din 2016, pentru care, pe lângă Tokyo, mai luptă Chicago, Madrid și Rio de Janeiro.
Țările organizatoare ale Cupei Mondiale din 2018 și 2022 vor fi desemnate în decembrie 2010. Ediția din 2010 va avea loc în Africa de Sud, iar cea din 2014, în Brazilia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER