Discriminare!

Discriminare!
  • Publicat:
  • Actualizat:

„U” Cluj și-a trimis jucătorii de mai bine de o săptămână în vacanță, însă jumătate dintre componenții lotului nu vor avea ce să pună pe masă de Sărbători fiindcă nu au bani.

Până ieri, „U” înregistra restanțe salariale mai vechi de 60 de zile  către 12 jucători, majoritatea dintre ei figurând pe lista neagră întocmită de antrenorul Gheorghe Mihali. Prioritate la primirea lefii au avut-o jucătorii ce au dus greul în turul de campionat, printre care și Cordoș, Băd, Ungurușan, Bundea, Șuteu, Buș sau Fărcaș, titulari față de care conducerea nu concepe o despărțire imediată. În schimb, cei care nu sunt considerați o pierdere prea mare au fost amânați.

„Încă nu am primit banii, dar am înțeles că mâine (n.r. – astăzi) îmi vor intra pe card o parte din ei. Sunt neplătit de patru luni”, a admis mijlocașul Dan Văscan, unul dintre cei care au jucat pe gratis în tur. Ceva mai norocos a fost Cosmin Crușoveanu, care și-a primit o mică parte din suma pe care clubul clujean i-o datorează. „Am primit un salariu, cât să nu pot să-mi depun memoriu. Oricum, aveam de gând să aștept până în ianuarie”, a dezvăluit Crușoveanu. În mod surprinzător, Adrian Ionescu, playmaker-ul adus de Dorinel Munteanu la Cluj, nu și-a încasat ultimele două rate din contractul de joc. 

Oncos ar putea renunța azi

Criza financiară de la club este strâns legată de situația acționarului majoritar, care și-ar putea anunța azi retragerea sprijinului financiar. „Nu am discutat nimic până acum. În momentul în care vor să anunțe ceva probabil că o vor face. Probabil se va discuta și această problemă în ședința de astăzi a Consiliului Local”, a admis viceprimarul Sorin Apostu. 

Oncos trebuie să achite până la finele lui 2008 aproximativ 3 milioane de lei pentru a deține în continuare pachetul majoritar de acțiuni al clubului. În caz contrar, echipa va reveni în proprietatea autorităților locale și cel mai probabil va fi scoasă din nou spre vânzare, însă de data aceasta fără datorii.

„Sârmarii“, fără bani de Sărbători

Jucătorii formației aflate pe ultima poziție în Liga a II-a au fost anunțați că nu-și vor primi salariile până la finalul acestui an, clubul având serioase probleme financiare. Dacă nu își vor primi salariile nici pe luna ianuarie, fotbaliștii lui Mechel pot cere să devină liberi de contract, întrucât nu și-au primit lefurile nici pe luna noiembrie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×