Atacantul lui FC Botoșani, Seydou Kone (foto în alb), va da în ianuarie probe în Bulgaria, la Slavia Sofia.
Botoșănenii au stabilit că atacantul este liber să plece dacă bulgarii achită suma de 100.000 de euro. „Suntem obligați să le dăm drumul celor mai buni jucători. Criza financiară a ajuns și la Botoșani, așa că trebuie să facem rost de bani pentru ca echipa de fotbal să nu se desființeze”, a spus Cornel Șfaițer, vicepreședintele CA al FC Botoșani. Altfel, edilii locali susțin că fotbalul nu va muri la Botoșani. Viceprimarul Florin Ghiorghiță a precizat că a avut discuții cu președintele Consiliului Județean și se încearcă suplimentarea fondurilor alocate sportului și fotbalului în special.
„Mie îmi pare rău că tot trebuie să citesc prin presă și nu există o legătură între noi și acționarii echipei. Cu toate acestea, noi vom aloca fonduri pe proiecte și în 2009, iar dacă vor veni să depună proiectul, vom asigura și finanțarea. Dacă noi și Consiliul Județean dăm vreo 20 de miliarde pe lângă investițiile în stadion, poate veni și Valeriu Iftime cu o sumă. Dacă nu, ne vom duce în Liga a III-a”, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiță.
Â
Răzvan SAUCIUC
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER