Adrian Mititelu spune că Universitatea Craiova nu are nevoie de transferuri pentru a-și îndeplini obiectivele în acest sezon. Finanțatorul formației din Bănie e convins că un atac format din frații Mihai și Florin Costea ar face ravagii în Liga I și spune că în acest sens îi va impune lui Napoli să îl titularizeze din retur și pe mezin.
"M-am hotărât să îmi auto-prelungesc interdicția de transferuri. Nu mai aduc niciun jucător, o să îi dau ordin lui Napoli sa îl bage pe Costea II (n.r. Mihai Costea) titular, el e noul transfer. Vor juca frații Costea în atac. Nu vine nimeni, nu pleaca nimeni. Anul ăsta mergem în cupele europene și din 2010 ne batem pentru titlu.
Steaua, Dinamo și Rapid nu există pentru noi! Doar CFR-ul e peste noi. În goana după trofee, cluburile mari au devenit delăsătoare în ceea ce privește viitorul!", a declarat Mititelu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER