Deși Marian Iancu a declarat în repetate rânduri faptul că își dorește un tehnician străin pe banca Timișoarei, acesta s-a reprofilat pe un antrenor autohton. Chiar dacă afirmase în repetate rânduri că din țară singurele soluții viabile sunt reprezentate de Dan Petrescu și Răzvan Lucescu, tehnicieni imposibil de adus, Iancu s-a decis să-l instaleze pe Gabi Balint la cârma formației.
Așadar, cel puțin până în vară, banca tehnică a echipei de pe Bega va fi ocupată de fostul mare internațional. Contractul se va întinde pe o perioadă de trei ani și va fi semnat după sărbători, așa cum a declarat Marian Iancu: "Nu am semnat nimic încă, după sărbători vom semna un contract valabil pe trei ani"
Așa cum ProSport a anunțat, în cursa pentru ocuparea postului vacant lăsat de Uhrin se aflau trei tehnicieni. Alberto Cavasin părea în pole-position, dar se pare că tratativele cu acesta au eșuat. Astfel, în cursă au mai rămas doar doi antrenori (Balint și un tehnician olandez, provenit din școala lui Ajax). Patronul formației violete s-a decis în cele din urmă asupra fostului stelist și i-a impus acestuia pentru retur un obiectiv îndrăzneț: câștigarea unui trofeu.
Balint revine la Timișoara, după ce în perioada 2005-2006 a fost secundul lui Gică Hagi. Cariera de antrenor a lui `Pele` a început în 1994, ca secund al lui Iordănescu la echipa națională. Până în 1998 a continuat pe acest post, pentru ca apoi să accepte provocarea numită FC Bihor.
După despărțirea de formația din Oradea, fostul stelist a fost numit în 1999 principal la Sportul, pentru ca în 2000 să revină ca secund la naționala condusă de Emeric Ienei. Sheriff Tiraspol și Sportul Studențesc au reprezentat două alte puncte de reper în cariera de antrenor principal a lui Balint, aceste două două perioade fiind încadrate de momentele în care a fost secund la Galatasaray (2000-2001, respectiv 2004-2005)
RĂ‚MÂI PE WWW.PROSPORT.RO PENTRU AMĂ‚NUNTE
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER