Deși Rapidul i-a stabilit lui Emil Dică un preț de dumping, salariul pe care îl cere mijlocașul este unul enorm.
Astfel, deși Pandurii Târgu Jiu s-a interesat de transferul său, pretențiile exagerate au sistat pentru moment negocierile. Marin Condescu susține că își dorește semnătura mijlocașului și speră ca acesta să renunțe la o parte din suma pe care a cerut-o inițial.
"Rapidul a anunțat că mijlocașul Emil Dică poate pleca la orice echipă care achită 35.000 de euro. O fi prețul lui Dică mic, dar salariul este foarte mare. E de trei ori mai mare decât un salariu mediu al unui jucător de la Pandurii. O să vorbim cu el să vedem dacă ne vom putea înțelege în privința pretentiilor lui și apoi vedem dacă va veni la Pandurii. Oricum, el trebuie să ne dea un răspuns până în data de 5 ianuarie. I-am dat ocazia băiatului să se gândească la propunerea noastră și imediat după sărbători să ne dea un răspuns", a spus Condescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER