Mutu: „Nu plec de la Fiorentina, vreau iar în Ligă!”

Redactor:
Vlad Economu
Mutu: „Nu plec de la Fiorentina, vreau iar în Ligă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu ocazia împlinirii vârstei de 30 de ani, internaționalul român Adrian Mutu a dezvăluit în Gazzetta dello Sport obiectivele sale pentru anul 2009. Cea mai mare dorință a „Briliantului” este ca Fiorentina să revină în Liga Campionilor, „competiția în care un fotbalist cunoaște adevărata consacrare”.

„Golul 100, pe «Artemio Franchi»”

„La Genova, împotriva Sampdoriei, m-am mulțumit să lovesc bara. Golul cu numărul 100 vreau să îl înscriu pe «Artemio Franchi», pentru a-l celebra cum se cuvine, alături de suporterii noștri”, a spus Mutu, care a marcat până acum 99 de goluri în Serie A.

„Nu am niciun gând de plecare!”

Întrebat cum se simte în aceste zile de mercato, mai ales că numele său nu mai este ținta speculațiilor de presă, Mutu a recunoscut că este o mare ușurare, o durere de cap în minus. „Mă simt excelent la Florența și nu am niciun gând de plecare. Niciunul! Vreau să rămân aici și să revenim cât mai repede în Liga Campionilor”, a ținut să sublinieze atacantul român.

„Voi fi conducător de club sau antrenor”

„Fenomenul” nu știe deocamdată ce va face peste zece ani, dar cu siguranță știe că nu va părăsi lumea fotbalului. „Voi fi ori într-o funcție de conducere a unui club, ori pe banca tehnică”, i-a răspuns atacantul român reporterului italian.

„Sunt mândru că sunt apreciat”

În momentul în care i-a fost reamintit faptul că a fost de mai multe ori comparat cu marii jucători din istoria Fiorentinei care au purtat numărul 10, Mutu s-a arătat măgulit: „Nu pot decât să fiu mândru. Antognoni, Baggio sau Rui Costa au fost printre cei mai buni din lume”.

„Să bată Gilardino penalty-urile!”

Mutu a descris în câteva cuvinte relația pe care o are cu Gilardino, colegul său din atacul Fiorentinei: „Calitatea lui Mutu este de a-l avea pe Gilardino și invers. Dacă va fi în cursă pentru titlul de golgheter, îl voi lăsa să execute penalty-urile, dar va trebui să le și transforme!“.

Trofeul Prosport, citat în Italia

Site-ul cotidianului peninsular Gazzetta dello Sport a notat că Adrian Mutu a fost premiat de ProSport cu titlul de cel mai bun stranier al anului 2008 (facsimil). Italienii au amintit faptul că o echipă a ziarului nostru s-a deplasat la Marbella pentru a-i înmâna personal distincția internaționalului român de la Fiorentina.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×