Eroii renegați

Eroii renegați
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victoraș Iacob, Dorel Zaharia, Nicolae Dică, Adrian Neaga, Vali Badea. Nu e o simplă înșiruire de atacanți care au trecut pe la Steaua. Pe toți îi leagă modul în care au fost aruncați din Ghencea ca niște măsele stricate, deși, la un moment dat, li se jura iubire veșnică.

Adrian Neaga este ultimul exemplu în materie de jucători obligați să părăsească ograda roș-albastră cu coada între picioare, o coborâre nefastă de pe soclul unde au fost cocoțați după fiecare gol decisiv pe care-l marcau.

Lăcă: „Plecarea lui Neaga mă depășește“

Atacantul, care așteaptă ca astăzi să-i fie reziliat contractul, ar putea ajunge din postura de jucător liber la Anorthosis Famagusta sau la FC Argeș. „Vrem să întinerim lotul”, a explicat Valeriu Argăseală decizia luată în privința jucătorului neagreat de Gigi Becali, care a evoluat mai mult la echipa a doua în prima jumătate a sezonului. „Plecarea lui Neaga este o problemă care pe mine mă depășește. Clubul are acum o nouă politică salarială și s-a ajuns la concluzia că este mai bine pentru Rică să își rezilieze contractul”, a spus și Marius Lăcătuș, cel care și l-ar fi dorit pe piteștean în cantonamentul de la Oliva Nova. Vali Badea este și el nevoit să treacă prin furcile caudine ale celui de-al treilea eșalon, la Steaua II, după ce, la începutul sezonului, a refuzat propunerea lui Gigi Becali de a merge la Gloria Buzău, iar ulterior și-a reziliat contractul de împrumut la Panserraikos FC fără a anunța pe nimeni. „Este greșeala mea și mi-o asum. Voi rămâne la Steaua II până va fi nevoie de serviciile mele la prima echipă”, se destăinuia, zilele trecute, atacantul, într-un interviu acordat ProSport. În urmă cu un an se renunța, în același mod, la serviciile unui Iacob sau ale unui Dorel Zaharia, în timp ce, în vară, era vândut, la prima ofertă, Nicolae Dică, golgheterul echipei din ultimele trei sezoane, dar și fotbalistul al cărui stil de joc nu era deloc pe placul patronului.

"La Steaua sunt prea mulți jucători inutili ce stau în tribune sau pe bancă și nu fac nimic. Sunt atâția care primesc bani degeaba… Neaga era unul dintre ei, bine că a plecat" – Giovanni Becali, fost impresar FIFA

 

2.7 milioane de euro a obținut Steaua vânzându-și cei cinci jucători. E o sumă deosebit de mică în comparație cu golurile decisive pe care aceștia le-au marcat pentru echipă

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×