Fiorentina – Lecce minutul 52. După un duel în careul oaspeților, Mutu cade și se lovește la cot. Èšipă de durere, iar un adversar cheamă disperat ajutoare. Filmul accidentării lui Mutu este de coșmar. Alarmă oarecum falsă, din fericire. La cald, informațiile care au răzbătut dinspre stafful medical al toscanilor, precum și declarația acordată în exclusivitate de jucător ziarului nostru, au făcut ca estimările referitoare la durata absenței să fie între trei săptămâni și o lună. Ieri, Adrian a fost examinat de profesorul Bufalini și verdictul nu mai este la fel de sever: Mutu nu are fractură, ci o leziune a capsulei articulare, singura problemă fiind faptul că toamna trecută „Briliantul“ a suferit o altă accidentare la același braț.
Urmează un nou control medical
El trebuie să stea zece zile, după care se va prezenta din nou la control. Acesta este singurul semn de întrebare în comunicatul oferit de conducerea Fiorentinei. Formularea lasă loc de interpretări, pentru că duce cu gândul la un nou stop, dacă profesorul Bufalini va considera că procesul de refacere nu s-a desfășurat conform prognozei sale. Cu siguranță, Adrian nu va putea fi prezent la dificilul examen de la Milano, contra „diavolilor“ lui Carlo Ancelotti, și ar fi o minune, în opinia presei peninsulare, dacă va figura o săptămână mai târziu, pe „Olimpico“ din Torino, într-o a doua deplasare teribilă pentru violeți, pe terenul lui Juventus. Revenirea ar putea avea loc fie în etapa intermediară de miercuri, 28 ianuarie, acasă cu Napoli, sau câteva zile mai târziu, la Bologna.
Marica și Codrea revin repede
Ciprian Marica, vârful lui Stuttgart, accidentat duminică în cantonamentul din Portugalia, va fi apt de joc în primul meci oficial al anului, partida din Cupă cu Bayern (27 ianuarie). Ruptura musculară de la pulpa stângă nu îi va permite însă să pună piciorul pe minge două săptămâni. Paul Codrea, mijlocașul Sienei, care, în partida cu Juventus, a părăsit terenul accidentat, este anunțat titular în următoarea etapă din Serie A.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER