Jucătorii Stelei s-au trezit ieri încă de la primele ore ale dimineții ca să se pregătească pentru orele de antrenament ce aveau să vină.
După ce s-a servit micul dejun în luxosul hotel Oliva Nova Beach Resort, Marius Lăcătuș a sunat adunarea și i-a trimis pe jucători către terenul de antrenament. Încurajați și de soarele puternic, steliștii au luat bicicletele pentru a veni la locul de pregătire. Grăbit să ajungă la antrenament, Mihăiță Pleșan (foto 1) a dus trena plutonului de „viteziști“. El a fost urmat de Ochiroșii, care și-a arătat abilitățile de a merge fără mâini pe bicicletă, în regim de viteză, și de Ionuț Rada (foto 3).
Înaintea lor, secunzii Massimo Pedrazzini și Mihai Teja au făcut o repriză scurtă de jogging, în timp ce președintele Valeriu Argăseală (foto 2), îmbrăcat în treningul Stelei, s-a îndreptat „bătrânețe“ spre terenul de antrenament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER