Grigore Sichitiu, numărul unu din Giulești pe perioada crizei a anunțat că, în viitor, Rapidul se va baza exlusiv pe fotbaliști români, care să vină cu sufletul la echipă.
Socoteala oficialului nu se potrivește cu dorințele jucătorilor. Căpitanul de sub Grant, Vasile Maftei, este sigur că o strategie care să se bazeze doar pe fotbaliști autohtoni e greșită.
"Trebuie să ne gândim la ce înseamnă Rapidul, dar nu trebuie să renunțăm la străini. Ei au o contribuție foarte mare în rezultatele obținute de noi și nu cred că ar fi bine să adoptăm o strategie fără jucători din afară.", a spus Maftei la Nu Telesport.
Fundașul nu se gândește să depună memoriu pentru a deveni jucător liber și e convins că fotbaliștii își vor primi în cele din urmă banii restanți:"Avem restanțe din noiembrie și decembrie, dar sper că până plecăm în cantonament îi vom lua. Nu se pune problema să depunem memorii, banii se vor lua. Nu cred că un club ca Rapid își poate permite să piardă fotbaliști gratis."
În ceea ce privește un posibil transfer în străinătate, Maftei mărturisește că nimic nu e concret: "Dacă e vreo ofertă concretă pentru mine, mă bucur. La un moment dat fiecare jucător își dorește să schimbe aerul. Dar personal nu știu de nicio ofertă concretă."
Căpitanul a discutat și despre iminenta numire a lui Nae Manea în funcția de tehnician principal în Giulești: "Nu pot spune pe cine vreau eu antrenor la echipă. Indiferent că va fi Manea sau Rada, se va bucura de tot sprijinul nostru. Mie mi-a plăcut Peseiro, dacă asta a fost decizia conducerii, eu nu pot să spun mai multe. Eu m-am înțeles foarte bine cu dumnealui și îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru Rapid."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER