Â
Cu excepția jucătorilor străini, Wobay, Baird, Rose, Mitchell și Dilevski, ceilalți fotbaliști ai Universității Craiova au efectuat în această dimineață vizita medicală la Policlina Sportivă din Cetatea Băniei.
Portarii Bornescu, Merlier, Silviu Lung jr și Mecea și jucătorii Dănănae, Găman, I. Popescu, Ologu, Gogoșoiu, Crăciun, Bușu, Barbu, Prepeliță, Bărboianu, Florin Costea, Mihai Costea, D. Stoica, Gângioveanu, Dina și Firțulescu au trecut cu brio examenele medicale, doctorul Claudiu Stamatescu susținând că nimeni nu s-a prezentat cu mai mult de un kilogram în plus. Constantin Gângioveanu, unul dintre cei mai buni jucători ai Craiovei în prima parte a campionatului, a explicat că fără fotbal în vacanță a slăbit cu două kilograme. „Aveam 66 când am plecat în vacanță, iar acum am 64. De abia aștept antrenamentul de mâine, pentru că m-am săturat cât am stat acasă. O să fie un 2009 interesant, iar dacă ne vom califica în Cupa UEFA, gândiți-vă că am fi cea mai tânără echipă din Europa. Nu știu dacă lipsa transferurilor înseamnă și un nivel scăzut al Ligii I. Am văzut în tur, cât de echilibrat a fost acest campionat. Eu sper să reușim să aveam aceeași constanță ca și în tur și să terminăm pe podium”, a declarat Constantin Gângioveanu, care mai crede că Silviu Lung, prietenul său, nu va fi afectat de venirea lui Merlier: „Va fi și mai motivat, vă garantez. Silvică e un portar foarte talentat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER