Cel mai mediatizat transfer din pauza competițională, plecarea lui Mirel Rădoi de la Steaua la Al-Hilal, intră pe ultima sută de metri. Fotbalistul și-a manifestat intenția de a părăsi gruparea din Ghencea, fiind atras de banii arabilor și de colaborarea cu fostul său antrenor Cosmin Olăroiu.
Președintele "roș-albaștrilor", Valeriu Argăseală, a declarat ieri că decizia finală îi aparține în totalitate lui Rădoi, iar astăzi a dezvăluit că afacerea este ca și perfectată! În schimbul căpitanului Stelei gruparea arabă va plăti suma de 6 milioane de euro, bani care nu vor fi folosiți neapărat pentru transferuri, conform președintelui vicecampioanei.
ProSport îți prezintă noii colegi ai lui Rădoi de la Al-Hilal și atmosfera creată de fani pe stadionul King Fahd, arenă cu o capacitate de două ori mai mare decât Ghencea (67 000 de locuri)!
În urmă cu un an, pe 21 ianuarie 2008, Al-Hilal a jucat un meci amical cu Manchester United, viitoarea campioană a Europei. Arena a fost arhiplină, vedetele lui Alex Ferguson stârnind un interes imens printre arabi, iar partida s-a încheiat cu victoria saudiților (3-2)! VEZI AICI VIDEO!
Â
Cei de la Manchester United nu au fost singurii "clienți" ai celor de la Al-Hilal. Gruparea antrenată în prezent de Cosmin Olăroiu a mai făcut o "victimă" printre granzii Europei: Valencia! "Liliecii" au fost învinși de arabi cu 2-1! VEZI AICI GOLURILE!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER