Â
Italianul Maurizio Trombetta, fostul tehnician al campioanei, a declarat azi într-o conferință de presă că îndepărtarea sa de la CFR a fost cauzată de înfrângerea de la Tg. Jiu. "Cred că acel eșec a fost decisiv în luarea deciziei. După ce remizasem la Galați, am vorbit cu președintele Mureșan și i-am spus că mai trebuie să câștigăm 5 meciuri până la finalul turului ca să rămînem în lupta pentru titlu. Am câștigat doar 4, iar dacă băteam la Tg. Jiu eram la trei puncte de Dinamo și poate nu eram demis", a mărturisit Trombetta, care știa de după meciul cu Gaz Metan că va pleca din Gruia. "Imediat după meciul cu Gaz Metan, președintele mi-a spus că voi fi înlocuit, dar m-a rugat să rămân pentru partida cu Chelsea de la Londra. Am acceptat, fiindcă sunt mândru că am antrenat această echipă, cea mai puternică din România. CFR mi-a intrat la inimă și nu voi mai antrena nicio altă echipă din România", a mai spus italianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER