Â
Italianul a avut o relație excelentă cu jucătorii campioanei în cele cinci luni în care a lucrat la CFR, iar mulți dintre aceștia regretă demiterea italianului, destui dintre ei făcând și public acest lucru. "Am citit ce au zis prin ziare, iar ieri m-am văzut cu unii dintre ei la stadion. Le-am spus că trebuie să joace și să câștige titlul indiferent de cine e antrenor. Sunt jucători de mare calitate, fiindcă numai astfel de fotbaliști ar fi putut juca șase meciuri în Champions League de la egal la egal cu adversare mult mai experimentate. Dacă aș putea, când voi avea echipă, i-aș lua pe toți în Italia", a dezvăluit Trombetta, care are și un avertisment pentru foștii săi elevi.
"Au calitate, dar să fie atenți în cazul unui transfer în Italia sau în altă țară. Au nevoie de un an de adaptare și nu trebuie să dezarmeze dacă nu joacă din prima. Până atunci, le doresc să ia titlul în România și să joace iar în Liga Campionilor", a mai spus italianul, care crede că plecarea lui Culio la Rubin Kazan ar fi bună și pentru jucător, și pentru club. Altfel, Trombetta a avut cuvinte de laudă și la adresa fanilor. "Am întâlnit aici, la Cluj, un public european", a încheiat italianul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER