Decanul Baroului Cluj, Stanca Ghidro, l-ar fi avertizat pe Gigi Becali că nu are absolut nicio șansă să iasă învingător în procesul în care se judecă ridicarea sechestrului de pe banii din dosarul "Valiza". Finanțatorul Stelei a spus că Stanca Ghidro l-a sfătuit să nu se pună cu judecătorii, pentru că aceștia nu răspund în fața nimănui pentru deciziile luate și îl vor călca în picioare.
"Am informații, mi-a zis șefa baroului de la Cluj, am vrut să o angajez avocată. Mi-a zis de la început că tatăl ei a construit stadionul celor de la CFR Cluj, ca să știu cine e: ‘Asta e o prostie și un circ. Premierea nu are cum să fie numită corupție niciodată. Dacă lași dosarul la Cluj, nu vei avea însă nicio șansă’. Eu i-am zis că nu vreau angajat, vreau apărător din oficiu. La prima instanță sunt curios cum poate motiva un judecător că premierea este mită și corupție. La care ea mi-a zis: ‘Domnule Becali, nu îi puneți la încercare. Nu vă jucați. La Cluj nu veți avea nicio șansă în primul rând. Și în al doilea rând, judecătorul nici nu motivează, copiază rechizitoriul și cu asta basta. Nu răspunde nimănui. La Cluj nu veți avea nicio șansă’", a susținut Becali.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER