Demisia lui Ramon Calderon din funcția de președinte la Real Madrid a însemnat și, implicit numirea unui interimar în funcția despre care mulți spun că este mai importantă decât aceea de primar al capitalei spaniole. Persoana celui care va ocupa temporar poziția de lider maximo se numește Vicente Boluda, un valencian în vârstă de 53 de ani și care, într-o primă declarație a promis alegeri pentru această vară. Ironia cea mare este că spaniolii identifică Valencia ca fiind catalană, chiar dacă strict geografic Valencia nu aparține Catalunyei. Fapt este că, din punct de vedere lingvistic, limba valenciană este un dialect catalan, nu unul castilian.
"Joder" e un fel de "Putain"
Boluda și-a făcut o intrare de mare șef, într-un Porsche Cayenne negru condus de șoferul său personal, la ora 11:46, ora Madridului. Văzând puhoiul de ziariști care-l așteptau la intrarea în club, omul a scos din el o expresie care, citită de pe buzele sale ("Joder!"), înseamnă "Băga-mi-aș…").
Odată depășit acest moment argotic, a precizat că Ramon Calderon trebuie să iasă pe ușa din față din istoria Realului.
"Vreau să încep prin a-mi exprima recunoștința față de un mare domn, care a făcut multe lucruri bune pentru acest club. Sunt mândru că mă număr printre prietenii săi. Am acceptat acest job tocmai pentru că sunt un om responsabil și conștient că la un club cu o asemenea istorie nu trebuie să existe, sub nicio forma, un vid de putere. Cer fanilor să dea dovadă de reținere și de atașament față de o echipă pe care, orice s-ar zice, nimeni din conducere nu a trădat-o niciodată. Trebuie să refacem acel climat de încredere unii în alții. Numai așa vom reuși să menținem pe Real Madrid pe linia de plutire. Fiți siguri că până vara viitoare, când vom avea un Presidente ales, familia mea va fi Realul", a încheiat avocatul.
Â
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER