Fiorentina a pierdut disputa cu AC Milan contând pentru etapa 19 din Serie A. Unicul gol al partidei a fost înscris de brazilianul Pato, în minutul 7. Tehnicianul toscanilor, Cesare Prandelii, a ținut să critice prestația brigăzii de arbitri la finalul partidei acuzând neacordarea a două lovituri de la 11 m.
"Am primit un gol care a venit după o deviere și apoi ne-am chinuit la cornere, dar ne-am revenit destul de repede. Cred că am jucat destul de bine, chiar dacă am pierdut la limită. Am fost dezorganizați la golul lui Pato, deși am avut și noi șansele noastre. Au fost niște decizii incorecte, dar echipa mea a ieșit cu capul sus din teren. Suntem acuzați că nu ne plângem destul când apar erori de arbitraj împotriva noastră, iar dacă nu o facem nu înseamnă că nu avem dreptate".
VEZI AICI golul prin care Milan a învins Fiorentina
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER