Borcea are pe birou oferte pentru „N&D” și Ropotan!

Borcea are pe birou oferte pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iarnă grea pentru șefii „câinilor“! Aceștia trebuie să se decidă dacă se vor despărți sau nu de trei dintre cei mai importanți jucători ai lui Rednic.

Este vorba de Dănciulescu, Niculescu și Ropotan, pentru care o serie de echipe din Rusia au trimis oferte pe adresa clubului din „Ștefan cel Mare“. Cristi Borcea nu a spus „pas“ din prima, ci a vrut să afle și dorința fotbaliștilor. Astfel că președintele executiv le-a adus la cunoștință celor trei interesul „esticilor”, unul deloc de neglijat din punct de vedere financiar.

Doar Ropo ar pleca

Dacă Ropotan și-a dat acordul de a merge la Dinamo Moscova, Dănciulescu și Niculescu au declinat orice propunere din Rusia. Cuplul “N&D” și-a motivat răspunsul prin dorința de a juca în Champions League cu Dinamo. Deși „Clau-gol”, curtat de Terek Groznîi, ar fi fost la a treia echipă într-un sezon, lucru interzis de regulament, transferul s-ar fi putut realiza prin diferite artificii. În plus, acordul lui Niculescu cu Dinamo nu a fost încă înregistrat la Ligă. Dănciulescu se află pe listele de la Terek și Krylya Sovetov. Cei trei „câini” vor fi urmăriți de ruși și în amicalele din Antalya, cu Sturm Graz și Banik Ostrava.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×