Coroian și Borbely au marcat pentru echipa ardeleană, după ce Energia Khabarovsk, formație din liga a doua a Rusiei a deschis scorul în debutul partidei. Albuț a fost preferat între buturi lui Tătărușanu, iar fostul „bancar” Liviu Băjenaru a fost titular.
Tehnicianul bistrițenilor s-a declarat mulțumit de prima victorie din 2009, chiar dacă formația care ocupă locul 9 în liga a doua din Rusia nu este un adversar de speriat. „Ca atitudine pot spune că sunt mulțumit. După o serie de antrenamente tari, am reușit să impunem un ritm destul de bun. E bună această victorie, pentru că ai mai mult entuziasm și încredere în pregătire. Avem însă și multe lipsuri pe care trebuie să le remediem”, a declarat Sabău pentru site-ul oficial al echipei bistrițene. Primul gol în 2009 a fost marcat de veteranul Cristian Coroian, care a egalat din penalty, în minutul 26. „Am început cu dreptul. Sunt semne îmbucurătoare în ceea ce privește jocul echipei și totodată este și o victorie de moral”, a declarat căpitanul bistrițenilor pentru www.cfgloria.ro. Următoarea partidă a ardelenilor, din cadrul turneului din Antalya, va avea loc sâmbătă contra echipei lui Răzvan Cociș, Lokomotiv Moscova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER