Pe 9 martie, David Beckham este nevoit să se întoarcă la LA Galaxy, însă oficialii „diavolilor” speră ca englezul împrumutat la AC Milan să rămână pe „San Siro”.
„Vom vedea ce va fi… Deocamdată mă bucur de această experiență în Italia”, a declarat mijlocașul în vârstă de 33 de ani după ce a marcat primul gol în tricoul lui AC Milan, în deplasarea de la Bologna, scor 4-1. „Înseamnă că se gândește să rămână. Oricum, mâinile noastre sunt legate, pentru că este sub contract cu americanii”, a completat tehnicianul Carlo Ancelotti. Așadar, totul depinde de felul în care Beckham se va înțelege cu echipa din Los Angeles. Americanii sunt și ei tentați să-i dea drumul starului englez, mai ales că pe 2 octombrie contractul acestuia va expira, iar David poate pleca fără nicio pretenție financiară. „În martie este posibil orice. Vom discuta cu LA Galaxy abia după ce jucătorul va primi acordul de a pleca”, a precizat ieri avocatul lui AC Milan. Cert este doar faptul că italienii nu vor mai accepta un împrumut, ci doar un transfer definitiv. Cheia e la Victoria
Până la discuțiile cu șefii de la Galaxy, Beckham va purta negocieri în familie. „David se va decide în două săptămâni, însă mai întâi trebuie convinsă Victoria”, au scris cei de la Times. Se pare că soția fotbalistului, celebra „Posh Spice”, nu este dispusă să renunțe prea ușor la viața din Beverly Hills pentru cea din Milano. Între timp, selecționerul Angliei, Fabio Capello, și-a anunțat prezența mâine pe „San Siro”, la meciul Milan – Genoa, pentru a se convinge de forma bună prin care trece David Beckham.
"David Beckham e un campion. Vom încerca să îl păstrăm" – Silvio Berlusconi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER