Ionuț Lupescu declara pentru ProSport, în urmă cu câteva zile, că vrea să candideze la alegerile de anul viitor împotriva „Nașului” la postul de președinte al federației. Se prefigura astfel o ruptură la vârful FRF, negată apoi vehement atât de Mircea Sandu. cât și de Ionuț Lupescu. Cu toate acestea, e clar că relația dintre cei doi nu mai e la fel de apropiată cum era înainte. Ultimul exemplu a fost oferit sâmbătă seara, la ziua lui Ionuț Negoiță, unul dintre sponsorii Federației Române de Fotbal. La petrecerea de la hotelul Rin, „Nașul” a venit împreună cu fiica sa (foto) și s-a așezat la aceeași masă cu Nicu Gheară și Nae Manea. Lupescu a apărut ceva mai târziu și, surprinzător sau nu, a fost direcționat de organizatorul petrecerii la o masă ceva mai retrasă, unde a stat alături de soția sa. Varianta propusă de ProSport spunea și de o viitoare destinație a lui Lupescu, în cazul în care candidatura sa n-ar fi avut succes: președinte la Dinamo. Ei bine, coincidență sau nu, vecinii de masă ai actualului director general al FRF au fost Cristi Borcea și soția sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER