Cristi Todea a plecat și el către Antalya, unde Mediașul este în cantonament.După ce l-au transferat pe atacantul Cristi Bud de la Salonta, Gazul a bătut palma cu un alt jucător din Liga a II-a. Astfel, fostul jucător al celor de la UTA, căpitanul Cristi Todea, a ajuns la un acord cu gruparea medieșeană și va juca sub comanda lui Pustai cel puțin un an și jumătate. „Am discutat cu jucătorul și am ajuns la un acord. Todea va fi jucătorul nostru și a semnat un contract pe un an și jumătate. Suntem foarte mulțumiți de aducerea lui”, a explicat președintele Mediașului, Corin Emil Cindrea.
Șeful Gazului mai spune că în cazul în care antrenorul Cristi Pustai va dori ca la echipă să fie aduși și bosniacul Amir Katovic și georgianul Ica Iradjvilia, aceștia vor fi transferați și ei. „La întoarcerea din Antalya, antrenorul ne va spune ce a decis în cazul acestora. Oricum, intenționăm să mai aducem și alți jucători până la reluarea campionatului”, a mai declarat Cindrea.
Clubul medieșean a plătit zilele trecute toate sumele restante față de fotbaliștii săi, fiind vorba de peste 250.000 de euro, bani restanți pentru victoriile din turul campionatului și nu numai. „Vă pot spune că suntem la zi cu toți banii. Cred că nu multe echipe din Liga I pot spune acest lucru”, a declarat președintele Cindrea.
Celulă de criză la Arad
Situația dezastruoasă în care se află echipa de pe Mureș a determinat o coagulare de forțe din partea fostelor glorii utiste și a reprezentanților Suporter Club UTA. În consecință, se va forma o conducere provizorie de criză pentru a căuta cea mai bună soluție existentă ca UTA să nu dispară de pe harta fotbalului românesc.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER